Napoli Centrale

NAPOLI CENTRALE, Cluj-Napoca , Strada Dobrogeanu Gherea nr. 17 (sau din Dorobantilor)

chéz Claudia:


Am sa recunosc din start ca o sa imi fie greu sa fiu afurisita cu Napoli Centrale. Si am sa mai recunosc ca nici nu stiu daca, scriind despre acest local, sa vorbesc despre pizze paste si tiramisuri sau despre Daniela si Gennaro. Poate ati vazut prin oras, imediat dupa finala campionatului mondial de fotbal, un Fiat alb ( ce altceva??) tapetat tot in abtibilduri cu Squadra Azzura pupand cupa pe toate partile.......la volan o figura bonoma cu par alb si musteti, Gennaro insusi, iar pe locul din dreapta un Basset trecut de prima tinerete, cu ochii rosii si lasati, cu urechile pana la pamant, tot o atitudine si un latrat mandru.
Figura bonoma o sa o vedeti si in restaurant, de obicei cu sort si mainile manjite de faina pana la coate, iesind din bucatarie sa isi salute clientii fideli. Bassetul se va iti si el mai devreme sau mai tarziu, pe geam, ca si Zburatorul.....Gennaro se va rasti indubitabil la el, Bassetul ii va raspunde pe acelasi ton, Gennaro ii va arata pumnul, gest la care batranul caine va capota in sfarsit si va iesi tot pe geam, pe unde a si venit, in timp ce stapanul inca il bombane cu un “mascaltzone” aruncat din spate, miseleste.....


La bar veti gasi intotdeauna o doamna blonda cu parul strans cochet la spate, micuta, fasneata, mereu eleganta si mirosind subtil a Coco Mademoiselle. Daniela este intotdeauna o gazda perfecta, nu se sfiieste sa serveasca la mese cand restaurantul este aglomerat, si tine mereu sub supraveghere, discret dar sever, toata sala, mesele, banii, notele de plata si bacsisurile. Picturile diafane de pe pereti sunt creatiile ei personale, si daca veti avea o secunda de curiozitate sa le priviti mai atent, veti fi surprinsi de aerul gingas care razbate din ele, de un eteric aproape magic (barbatii le vor privi cu un ochi mai degraba critic-masculin, caci multe din ele infatiseaza nuduri, si uite asa orice posibila magie a tablourilor se va duce pe apa sambetei, caci fara indoiala vor fi si voci care se vor coaliza impotriva femeii cu sani mici si fund mare care apare redundant in imagini; sa fim intelesi, asta se picteaza la capitolul femei, uitati-va la Rubens, uitati-va la renascentisti, nimeni nu a pictat vreodata o Jenna Jameson in zilele ei bune; asta e arta bahhhhhh, ce stiti voi, inapoi la Playboiurile voastre de adolescenti; mda, daca nu pot fi afurisita cu restaurantul, macar sa fiu cu voi...hihihihi)
La Napoli Centrale veti manca cele mai bune paste din oras, facute “in casa” de Gennaro insusi, cu ou si fierte al dente; recomand sosul ragu, sau lasagna aia cu vinete, care e dementiala, muschiuletul de vita facut ca in Mama Italia, in felii subtiri care se topesc numai cand te uiti la ele, cu garnitura de ciuperci si ceapa murata
Pizza e mare si buna; eu personal am avut o problema cu faptul ca pare sa se exagereze cu mozarella, ajungand sa primesti de fapt un blat de branza pe care sunt aruncate lasciv tot felul de alte bunatati; dar puteti specifica in comanda sa se puna mai putina branza, si mai ales ( unul din secretele descoperite de-a lungul carierei de pârs gastric) nu alegeti niciodata feluri de pizza cu mai mult de 3 toppinguri; toata reusita unei pizze sta in a tine ingredientele intr-o norma numerica simplista; cum ar spune Fashionistele, si la pizza, ca si in moda, de cele mai multe ori LESS IS MORE; prietenele stiu de ce
Frigiderul cu minuni din colt va rasfata privirile cu prajituri, cum altfel, de casa: checuri glasate cu nuci, tiramisuri la cupa sau la farfurie ( cel la cupa e o nebunie cu multa crema din mascarpone adevarat), salata de fructe si ce mai are chef Gennaro sa “creeze” in ziua respectiva.
Cred ca principalul atuu, daca stau sa ma gandesc bine, al locantei in chestiune, este faptul ca intotdeauna te simti acasa, nu iti bubuie nici un DJ in ureche, nu iti salta maslina in farfurie de la bas, te poti vedea si intelege cu comesenii, exista un zumzet de conversatie si un placut clinchet de tacamuri si pahare care pluteste discret peste decorul usor rustic si confortabil, terasa e o incantare vara, restaurantul are si doua sali mari pentru nefumatori iar toaletele sunt mereu ingrijite; e un loc unde poti savura o cafea sau manca pe cinste, inconjurat de prieteni si de mirosuri de papa bun

Mentiune speciala pentru sticlutele cu ulei picant in care plutesc ardei iuti si rosii uscate, care stau umile pe masa mereu la dispozitia ta; si mai ales mentiune speciala pentru plasma uriasa de pe perete unde nostalgicii perioadei post-revolutionare pot urmari canalele MediaSet ( daca mai e nevoie sa le amintesc, desi connoseurii stiu despre ce vorbesc: Rette 4; Canale 5 si Italia Uno; eu una intotdeauna ma duc cu sufletul la gura, poate o mai vad pe Ambra, sau pe Fiorello, saracii, ce-or mai fi facand? Stiu ei oare cum mi-au inseninat dupa amiezile post decembriste? Cum cantam eu cu ei in sufragerie, cu ondulatoru maicamii pe post de microfon.....si desenele alea animate, cu Candy Candy, cu Lady Oscar, si cate si mai cate......si reclamele lor colorate care iti lasau gura apa indiferent daca erau la biscuiti, detergenti, cd-uri cu Mozart sau prosciutto crudo........ce vremuri....pauza de servetel!!!!!)
Preturi medii spre mari ( 160-180 de mii o pizza, 180-190-200 de mii pastele)
Una peste alta, un local de maxima calitate unde revii intotdeauna cu placere. Si ca intotdeauna strangeri de mana ( ma rog, de cot, caci mana e cu faina) pentru Gennaro si imbratisari doamnei. Hai sa traim si la mai mare!