Tokyo, Restaurant Japonez

Restaurantul japonez Tokyo, Str. Marinescu Cluj

chéz Ionel:

Japonezii si cultura japoneză sunt, probabil, cea mai apropiata experientă de întalnirea cu extraterestrii pe care o sa o avem in decursul vietii noastre. Si ce prilej mai bun de a incepe sa cunosti o cultura decat sa ii gusti preparatele si ii cunosti stilul de a gati si mânca. Da, japonezii au un stil diferit de a intelege mâncarea şi mâncatul. Nu mănâncă cu mâna goală, dar gătesc modelând bucatele cu mâinile goale. Nu mănâncă folosindu-se de furculite si nici de ustensile evoluate, cu microcip Toshiba încorporat. Japonezii nu fac rântasuri si nici prăjeli interminabile , iar dieta lor bazată pe vietăţi marine ar putea constitui motivul pentru care in anumite zone de coastă nu e ceva iesit din comun ca localnicii să trăiască peste 100 de ani. Ei bine, e interesant de observat ce si cum mănâncă japonezii si mai ales, de ce.

Ce poate fi mai simplu decat un aperitiv din peste crud ? Ok, nu gol, cu orez. Nimic interesant, peste crud cu orez. Sushi ! Dar cat rafinament ascunde acest unic fel de mancare, atât de simplu si totusi, atat de satisfacator pentru papile. Bucatarii stau in spatele unui sushi-bar si cu mâinile goale modeleaza boţuri de orez stropit cu putin oţet de orez, iar în acest boţ încorporeaza o pastă de hrean verde care odata ajunsi in gura, are proprietatea de a desfunda chiar si sinusii cei mai încapatanati. Ca să nu se vadă (pentru ca surpriza să fie maximă) peste pasta de hrean verde din orez, bucătarul japonez aseaza o bucată nici prea groasa si nici prea subtire de peste crud, de cele mai multe ori somon. Bucata de sushi este potrivită cât sa o dai gata dintr-o singură înghititura.Oricum ,si de ai vrea sa o tai, nu vei gasi cutite in bucataria japoneza. Pentru ca nu ai nevoie. Totul este conceput si reglat astfel in cat sa se poata manca fara. Singurul cutit din bucatarie este cutitul de sushi al bucatarului. In cutia de paie de pe masa vei gasi toate ustensilele de care vei avea nevoie: o lingurita de portelan, betisoare si .. o furculita (in cazul in care esti un european lipsit de ambitie). Dar sushi nu e gata de savurare până nu a fost scaldat repede printr-o baie de sos de soia. Experienta este originala, suava dar puternica, exact cum e cultura lor. Inainte de orice, japonezul iti ofera totusi o supa limpede cu putin susan si sos de soia, cu putina ceapa si cateva ciupercute, suficient cat sa iti deschida apetitul. In materie de “felul doi” japonezul te poate surprinde cu ceva mai multa imaginatie decat au unii clienti care intreaba mirati daca se serveste si ceafa de porc la gratar cu cartofi prajiti. Carnea e de 4 feluri: peste, porc, pui, vita. Al cincelea fel e vegetarian intotdeauna si e marcat ca atare pe meniu. Unul dintre cele mai populare feluri este “Teriyaki”, iar puiul gatit astfel se transformă intr-o carne dulce si moale care poate fi taiata si cu betisoarele. Pe langa carne, mai primesti taietei din aluat, un cartof in folie, salata proaspata si orez sau taietei din orez. Sosul este un amestec de caramel cu soia, departe de modurile obisnuite de a combina mancarurile bucatariei occidentale. Nebagand de seama esti cucerit pentru totdeauna de bucataria japoneza si incepi sa te intrebi : cum o fi tempura, dar sashimi ? Oare ce inseamna gyoza, sau karaage ? Incet , incet, vizita dupa vizita incepi sa te familiarizezi cu diferitele tehnici de gatit, cu diferitele filosofii din spatele fiecarui fel de mancare. Unul dintre cele mai importante lucruri este ca nu te scoli greoi de la masa, nu te simti tras in jos de un preaplin nesanatos si nu te simti incetinit de prea multa prajeala in untura de porc. Pentru ca in afara de modul sanatos de a gati al japonezilor, mai e ceva menit sa te ajute: betisoarele. Fara sa realizezi la inceput, betisoarele nu iti lasa “prilejul” de a te indopa întrucât nu se poate apuca decat atât cat e suficient pentru o singură imbucatură, iar minimul de efort necesar de a potrivi cele doua betisoare astfel incât sa prinzi bucatele îti exerseaza atât antebratul cât si creierul preocupat de dexteritatea degetelor si miscarilor necesare prinderii si alegerii a ceea ce mănânci. Astfel, ceea ce multi dintre noi o numesc “îmbuibare” se transformă într-o activitate în care trupul se hraneste sanatos în timp ce creierul exersează un minim de efort tonic. Efectul este în mod cert o stare de bine pe care o vei dori sa o repeti din nou si din nou.