Napoli Centrale

NAPOLI CENTRALE, Cluj-Napoca , Strada Dobrogeanu Gherea nr. 17 (sau din Dorobantilor)

chéz Claudia:


Am sa recunosc din start ca o sa imi fie greu sa fiu afurisita cu Napoli Centrale. Si am sa mai recunosc ca nici nu stiu daca, scriind despre acest local, sa vorbesc despre pizze paste si tiramisuri sau despre Daniela si Gennaro. Poate ati vazut prin oras, imediat dupa finala campionatului mondial de fotbal, un Fiat alb ( ce altceva??) tapetat tot in abtibilduri cu Squadra Azzura pupand cupa pe toate partile.......la volan o figura bonoma cu par alb si musteti, Gennaro insusi, iar pe locul din dreapta un Basset trecut de prima tinerete, cu ochii rosii si lasati, cu urechile pana la pamant, tot o atitudine si un latrat mandru.
Figura bonoma o sa o vedeti si in restaurant, de obicei cu sort si mainile manjite de faina pana la coate, iesind din bucatarie sa isi salute clientii fideli. Bassetul se va iti si el mai devreme sau mai tarziu, pe geam, ca si Zburatorul.....Gennaro se va rasti indubitabil la el, Bassetul ii va raspunde pe acelasi ton, Gennaro ii va arata pumnul, gest la care batranul caine va capota in sfarsit si va iesi tot pe geam, pe unde a si venit, in timp ce stapanul inca il bombane cu un “mascaltzone” aruncat din spate, miseleste.....


La bar veti gasi intotdeauna o doamna blonda cu parul strans cochet la spate, micuta, fasneata, mereu eleganta si mirosind subtil a Coco Mademoiselle. Daniela este intotdeauna o gazda perfecta, nu se sfiieste sa serveasca la mese cand restaurantul este aglomerat, si tine mereu sub supraveghere, discret dar sever, toata sala, mesele, banii, notele de plata si bacsisurile. Picturile diafane de pe pereti sunt creatiile ei personale, si daca veti avea o secunda de curiozitate sa le priviti mai atent, veti fi surprinsi de aerul gingas care razbate din ele, de un eteric aproape magic (barbatii le vor privi cu un ochi mai degraba critic-masculin, caci multe din ele infatiseaza nuduri, si uite asa orice posibila magie a tablourilor se va duce pe apa sambetei, caci fara indoiala vor fi si voci care se vor coaliza impotriva femeii cu sani mici si fund mare care apare redundant in imagini; sa fim intelesi, asta se picteaza la capitolul femei, uitati-va la Rubens, uitati-va la renascentisti, nimeni nu a pictat vreodata o Jenna Jameson in zilele ei bune; asta e arta bahhhhhh, ce stiti voi, inapoi la Playboiurile voastre de adolescenti; mda, daca nu pot fi afurisita cu restaurantul, macar sa fiu cu voi...hihihihi)
La Napoli Centrale veti manca cele mai bune paste din oras, facute “in casa” de Gennaro insusi, cu ou si fierte al dente; recomand sosul ragu, sau lasagna aia cu vinete, care e dementiala, muschiuletul de vita facut ca in Mama Italia, in felii subtiri care se topesc numai cand te uiti la ele, cu garnitura de ciuperci si ceapa murata
Pizza e mare si buna; eu personal am avut o problema cu faptul ca pare sa se exagereze cu mozarella, ajungand sa primesti de fapt un blat de branza pe care sunt aruncate lasciv tot felul de alte bunatati; dar puteti specifica in comanda sa se puna mai putina branza, si mai ales ( unul din secretele descoperite de-a lungul carierei de pârs gastric) nu alegeti niciodata feluri de pizza cu mai mult de 3 toppinguri; toata reusita unei pizze sta in a tine ingredientele intr-o norma numerica simplista; cum ar spune Fashionistele, si la pizza, ca si in moda, de cele mai multe ori LESS IS MORE; prietenele stiu de ce
Frigiderul cu minuni din colt va rasfata privirile cu prajituri, cum altfel, de casa: checuri glasate cu nuci, tiramisuri la cupa sau la farfurie ( cel la cupa e o nebunie cu multa crema din mascarpone adevarat), salata de fructe si ce mai are chef Gennaro sa “creeze” in ziua respectiva.
Cred ca principalul atuu, daca stau sa ma gandesc bine, al locantei in chestiune, este faptul ca intotdeauna te simti acasa, nu iti bubuie nici un DJ in ureche, nu iti salta maslina in farfurie de la bas, te poti vedea si intelege cu comesenii, exista un zumzet de conversatie si un placut clinchet de tacamuri si pahare care pluteste discret peste decorul usor rustic si confortabil, terasa e o incantare vara, restaurantul are si doua sali mari pentru nefumatori iar toaletele sunt mereu ingrijite; e un loc unde poti savura o cafea sau manca pe cinste, inconjurat de prieteni si de mirosuri de papa bun

Mentiune speciala pentru sticlutele cu ulei picant in care plutesc ardei iuti si rosii uscate, care stau umile pe masa mereu la dispozitia ta; si mai ales mentiune speciala pentru plasma uriasa de pe perete unde nostalgicii perioadei post-revolutionare pot urmari canalele MediaSet ( daca mai e nevoie sa le amintesc, desi connoseurii stiu despre ce vorbesc: Rette 4; Canale 5 si Italia Uno; eu una intotdeauna ma duc cu sufletul la gura, poate o mai vad pe Ambra, sau pe Fiorello, saracii, ce-or mai fi facand? Stiu ei oare cum mi-au inseninat dupa amiezile post decembriste? Cum cantam eu cu ei in sufragerie, cu ondulatoru maicamii pe post de microfon.....si desenele alea animate, cu Candy Candy, cu Lady Oscar, si cate si mai cate......si reclamele lor colorate care iti lasau gura apa indiferent daca erau la biscuiti, detergenti, cd-uri cu Mozart sau prosciutto crudo........ce vremuri....pauza de servetel!!!!!)
Preturi medii spre mari ( 160-180 de mii o pizza, 180-190-200 de mii pastele)
Una peste alta, un local de maxima calitate unde revii intotdeauna cu placere. Si ca intotdeauna strangeri de mana ( ma rog, de cot, caci mana e cu faina) pentru Gennaro si imbratisari doamnei. Hai sa traim si la mai mare!

Click Here to Read More...

Hidalgo

Restaurantul Hidalgo , str Donath 65 , Cluj

HIDÁLGO s.m. Titlu purtat, în evul mediu, de unii nobili spanioli; persoană care purta acest titlu. – Din fr., sp. hidalgo. Sursa: DEX '98 (cel mai mic rang nobiliar spaniol).


Bine v-am gasit cu impresii proaspete despre locanta cu pricina, atat de proaspete incat as mai putea avea carne de vacuta intre dinti. Dar sa o luam incetisor si cu inceputul, Hidalgo este un nume sonor insa acesta provine ori de la numele calului cu acelasi nume ori de la un rang nobiliar entry-level din Spania. Avand in vedere ca nu am fost intampinati la intrare cu banite de fân proaspat, tind spre a doua ipoteza.
Haios pentru unii insa acest local ne-a fost recomandat de Alex (acelasi Alex de 45 de kile care s-a suparat pe mine ca am scris despre el pe blog ca are 45 de kile, el pretinzand ca are 50 acuma. Pentru a respecta si varianta sa de realitate, voi face referire la el drept "Alex-care-are-45/50kg" ). Haios pentru ca se zice ca daca doresti sa vezi unde se mananca bine in oras, e bine sa te tii dupa un gras si in mod cert vei ajunge intr-un loc cu mancari savuroase, insa eu m-am tinut ieri dupa Ovi (care nu stiu cate kile are dar e gras:) si am ajuns la un chiosc de forneti.

Asadar mergand noi pe strada careia Claudia ii tot spunea in gluma "strada Doughnut" (iar eu ma amuzam - ce sa-i faci, glume de gurmanji) , dam de un restaurant :Taverna Gurmanzilor. Strig hopaa, astia ne-a facut birt ! Parcam unde nu trebuia si ne indreptam cu pas lacom catre lupanar. Pe terasa facuta pe trotuar, un ins molfaia cartofi prajiti. Ma chiorasc la el in farfurie ca sa vad cum se mananca in acest loc si nu observ decat un ficatel ars de pui. Sper ca nu era o cacareaza pentru ca asa arata. In fine, nici preturile nici deverul nu l-au recomandat ca pe un local serios asa ca ne-am continuat drumul pe jos inspre Hidalgo. Diii Hidalgo !
Hidalgo este de fapt o viluta la strada si cand intri, la parter te intampina o brutarie cocheta scaldata in miresme proaspete de cocaturi. Au si jos mese, dar fiind firi ambitioase, am urcat la etajul 2 al vilutei incinsa cu un brâu de geamuri mari prin care poti da niste ochiade invidioase caselor gospodaresti din cartierul Grigorescu sau, daca esti o fire mai romantica, poti sa iti pierzi privirea peste dealul impadurit al Cetatuii unde incepe sa se astearna toamna. Sau, daca esti o fire pioasa, te poti reconverti la vreo 4 culte religioase diferite ce si-au ridicat salase erecte pe strada Doughnut in timp ce astepti masa.
Am primit meniurile ,iar eu eram setat pe vacuta asa ca am comandat un gratar de vita in sos de piper verde cu cartofi aurii, iar Claudia si-a luat o salata de varza proaspata udata de mirul primaverii. Cu cotlet de porc. In fine, a trebuit sa ii repetam chelnerului de 2-3 ori comanda. Insa a dovedit ca e istet si s-a intors din drum sa ne intrebe daca apa plata pe care o comandasem sa fie minerala sau plata. In timp ce asteptam mancarea, ne-am rotit privirile prinprejur si nimic nu ne-a deranjat la ochi , localul e curatel, intim, luminos, comod cu destul gust decorat fara sa fie nimic tipator. Are chiar si o "Baie pentru Dama" in caz ca aduceti asa ceva cu voi. Ca peste tot in ultima vreme, si acest local avea o dotare de ultima ora: respectiv o oratanie tipacioasa fara dinti si cu scutecul infoiat. In fine, omul trebuie sa manance, chiar daca e om-parinte.
Pe cand socoteam noi ca trebuie sa soseasca bucatele, auzim sunetul distinct pe care il face o farfurie cazânda. Zic: sper sa nu fie purcelul Claudiei ca pana il aduna astia de pe jos sa i-l aduca , are sa mi se raceasca vacuta. (domnu patron de la Hidalgo ! glumesc !) In fine, aduce ospatarul farfuriile , arunca o privire preocupata si da din cap multumit de felul in care arata masa. Sosul de piper verde mai cere un praf de piper matur, dar vacuta e de exceptie. Cartofii arata cumva prea aurii si asta ma face sa cred ca nu sunt proaspat facuti ci probabil semi-preparati de dimineata iar acum doar incalziti. Purcelul e delicios si imbelsugat ,iar salata de varza e impecabila. Hotaram cu Claudia sa ii dau la schimb o halca de vaca pentru o halca de porc, ocazie cu care observ ca partile marginale ale cotletului de porc in mod cert prinsesera si zile mai bune. Acuma au doar miresmele unei carni in ultima zi a termenului de garantie. Am mancat tot, constinciosi, am folosit "Baia de Dama", scobitorile, servetelele, scrumiera, am platit 45 de RON si am plecat incantati insa nu dati pe spate. La Hiiidalgo! poti manca bine oricand , insa se preteaza cel mai bine unei cine romantice asezonata cu un vin rosu si eventual departe de carnea de porc !

Click Here to Read More...

Roland Garros

Roland Garros - Str. Horea nr. 2 -Cluj Napoca

chéz Claudia:

OOOhh......UUhhhhhhh......cu Roland Garrosul am aceasta love-hate relationship de cativa ani buni.....e ca un amant care oricat de urat te-ar trata din cand in cand, tot la el te intorci, pentru ca atunci cand te trateaza bine, esti o regina....

Probabil cel mai amplu meniu din oras, condimentat, pe langa felurile traditionale atat de la inima romanului, care presupun halca de carne cu multi cartofi, cu tot soiul de exotisme care suna de-a dreptul innebunitor...........si de altfel singurul loc unde, in Ardeal fiind, am putut manca Vinete Imambaldi si Bame cu pui si rosii ( asa cum se mananca acolo unde m-am nascut, in Baraganul secetos si aspru)....pentru cine nu stie ce sunt bamele, caci stiu ca sunteti multi ( hihihih), ei bine bamele sunt ca niste pastai verzi pline cu seminte, si care, impropriu gatite, se caracterizeaza prin atributul “baloase” ( ca Saint-Bernardul, daca nu chiar mai rau); gatite insa cum se cuvine, constituie o mancare de vara divina, usoare, plina de vitamine si speciala ca si gust


Dar sa nu deviem....Roland Garros......ooohhh! Uhhhh!!!!

Acum cativa ani buni cand l-am descoperit, avea niste chelnerite brici, era mai tot timpul deschis clientelei, orice comandai din generosul meniu venea in maxim 15 minute, toaletele erau curate si asa mai departe.

Acum, au ramas una sau doua din fetele istete......restul, le ia 15 minute numai sa se intoarca la masa, dupa ce ai dat comanda, sa iti spuna ca nu mai au Prigat de piersici.....Ok, zici tu, atunci de visine, aveti? Nu stiu, ma duc sa ma uit.....dupa alte 15 minute afli ca nu au nici din ala, si pana la urma ajungi sa bei bere, nu conteaza ce marca papusa, ce iti pica la mana, numa' adu repede ca am sa lesin de dezhidratare........dar nici una din ele nu starneste aceeasi reactie organica in mine, aia de “mah iti rup fashu', mortii ma-tii de cretin” ca si tipul ala inalt cu privire tampa si miscari teleghidate, care din pacate serveste la masa mea tot timpul in ultima vreme......sau poate doar sunt eu ghinionista si dau peste el mereu............cu meniul vine dupa 20 de min, si atunci zeflemitor, si asa cumva schiopatand cool pe piciorul drept..........daca ai agerimea sa stii deja ce vrei sa comanzi, si ii zici, isi rostogoleste ochii, fornaie, si se taraia la fel de incet spre bucatarie, caci e inca tanar si are tot timpul.........dupa care se aseaza la bar si brusc cuprins de o vioiciune care te lasa si pe tine fara glas, incepe sa flirteze cu chelneritele, vorbind insufletit si gesticuland, in total contrast cu atitudinea de “ sunt spalat pe creier, am o baterie mica in fund care ma poarta spre mese, nu inteleg ce vreti de la mine si practic nici nu ma intereseaza, ziceti repede ce serviti ca am o treaba si ma retineti” de dinainte

[recunosc ca desi de multe ori am avut impulsul de a ma lua de gat cu el, m-am oprit pentru ca pare exact genul ala care il vezi pe Discovery filmat cu camera ascunsa cum isi face laba in ciorba ta]

Si iata si momentul cel mai frustrant al aventurii culinare care a ajuns sa fie Roland Garros, cand bucatareasa ( sarumana doamna, mai aveti bame?) suna din clopotel si pune pe tejghea farfuria cu comanda ta.......si o vezi acolo, aburinda, esti tot cu gura apa si narile frematand, e doar la o intindere de mana de tine, dar bunul simt te indeamna sa il astepti pe mortul-viu sa vina sa iti aduca amarata de mancare, dar mortul, acum mai viu ca niciodata, inghesuie o chelnerita in spatele barului, o inghesuie de o bucata buna de vreme si nu da semne ca ar vrea sa se opreasca in urmatoarele 20 de minute, si o dai in ma-sa si de servire si de tot, te ridici si iti iei singur farfuria, ti-o aduci la masa si iti urezi si pofta buna, numai ca sa iti dai seama ca imbecilul nu ti-a adus nici macar tacamurile, nu mai vorbim de oliviera sau paine. Asa ca te duci la bar, in timp ce mancarea incepe deja sa ti se sleiasca in farfurie si tusesti usor jenat sa le atragi atentia porumbeilor, si mortul-viu se uita spre tine si brusc vezi cum viata i se scurge din priviri, si te intreaba pe tonul ala sedat ce doresti, usor enervat as zice ca i-ai intrerupt ritualul de imperechere.


Vreau sa zic si lucruri bune. Ciorba de pui cu legume, dreasa cu smantana e dumnezeiasca, si e printre putinele motive care ma fac sa ma mai intorc in Roland Garros. Merele coapte cu inghetata, din nou, nota 10. Fripturile sunt generoase, pestele e bun, cafeaua e Lavazza, combinatiile de sosuri si garnituri iti fura mintile, preturi peste medie....

Si iata al doilea moment de frustrare cand iti vine sa pui mana pe mitraliera si sa procedezi ca in scolile americane.....toaletele!

Trebuie sa recunosc ca sunt umblata......umblata prin multe toalete...de la oras, de la tara, din metropole, din apartamente.....mai rele, mai bune.....dar de cand mama m-a facut, si de cand natura m-a pus in situatia de a folosi toalete, nu am vazut ceva mai inspaimantator decat toaletele din Roland Garros. Nu a fost tot timpul asa. Erau vremuri cand aratau ca niste toalete normale, aveau zile mai bune si zile mai proaste.

Acum, sunt convinsa ca haznaua din gara Mizil arata mai elegant si e mai ingrijita.

Nu vreau sa stric o recenzie culinara cu amanunte scabroase, dar daca trebuie sa folositi toaleta din Roland, tineti minte urmatoarele sfaturi: mergeti intotdeauna inainte de a manca si nu dupa ( nu stiu daca un stomac plin ar avea acelasi nivel de toleranta la mirosurile pestilentiale); luati o mana zdravana de servetele de pe masa, caci hartie igienica nu exista niciodata si banuiesc ca nu va tenteaza sa incepeti sa scrieti poezii pe peretii baii; intotdeauna suflecati-va blugii sau pantalonii, apa are constant 1 -2 cm pe jos; sa nu va asteptati sa gasiti un sapun, exista doar un aparat care scuipa o spuma dubioasa cu care probabil va murdariti mai tare si in nici un caz nu va curatati.

Practic, ce vreau sa zic e ca mai bine va tineti pana acasa....Sincer!!!!!


Dar cum spuneam......sunt zile cand amantul meu ma trateaza ca pe o printesa! Servirea e prompta, mancarea delicioasa si traznita, atmosfera are un “vibe” de zile mari, nici urma de mortul viu si daca as avea curaj sa intru in toalete sunt sigura ca as descoperi ca tocmai au fost pe acolo cei de la vidanjare.

( ma rog, asta in rarele ocazii cand chiar poti merge si manca in voie, simtindu-te bine, caci mai nou daca ai facut 15 ani si nu iti serbezi ziua cu clasa la Roland Garros, nu existi, si atunci ptr muritorii de rand nu e disponibila decat pizza, sau nici aia, nu e disponibil nimic......cumetrii, paranghelii, botezuri......mai o lautareasca, mai niste socrii, fosti securisti dupa cum arata, care se imbata si vorbesc tare, sunt rare ocaziile sa iti mai tihneasca....)

Nah ca nu m-am abtinut si am mai zis o rautate, chiar cand ma pregateam sa inchei pe o nota optimista.
Si daca indurati cele de mai sus, tot se merita sa mergeti.Poate fi o experienta culinara deosebita ( din toate punctele de vedere, hihihih!!!!)

Iubite, in genunchi ma-ntorc la tine!!!!!!!

Click Here to Read More...