Roland Garros

Roland Garros - Str. Horea nr. 2 -Cluj Napoca

chéz Claudia:

OOOhh......UUhhhhhhh......cu Roland Garrosul am aceasta love-hate relationship de cativa ani buni.....e ca un amant care oricat de urat te-ar trata din cand in cand, tot la el te intorci, pentru ca atunci cand te trateaza bine, esti o regina....

Probabil cel mai amplu meniu din oras, condimentat, pe langa felurile traditionale atat de la inima romanului, care presupun halca de carne cu multi cartofi, cu tot soiul de exotisme care suna de-a dreptul innebunitor...........si de altfel singurul loc unde, in Ardeal fiind, am putut manca Vinete Imambaldi si Bame cu pui si rosii ( asa cum se mananca acolo unde m-am nascut, in Baraganul secetos si aspru)....pentru cine nu stie ce sunt bamele, caci stiu ca sunteti multi ( hihihih), ei bine bamele sunt ca niste pastai verzi pline cu seminte, si care, impropriu gatite, se caracterizeaza prin atributul “baloase” ( ca Saint-Bernardul, daca nu chiar mai rau); gatite insa cum se cuvine, constituie o mancare de vara divina, usoare, plina de vitamine si speciala ca si gust


Dar sa nu deviem....Roland Garros......ooohhh! Uhhhh!!!!

Acum cativa ani buni cand l-am descoperit, avea niste chelnerite brici, era mai tot timpul deschis clientelei, orice comandai din generosul meniu venea in maxim 15 minute, toaletele erau curate si asa mai departe.

Acum, au ramas una sau doua din fetele istete......restul, le ia 15 minute numai sa se intoarca la masa, dupa ce ai dat comanda, sa iti spuna ca nu mai au Prigat de piersici.....Ok, zici tu, atunci de visine, aveti? Nu stiu, ma duc sa ma uit.....dupa alte 15 minute afli ca nu au nici din ala, si pana la urma ajungi sa bei bere, nu conteaza ce marca papusa, ce iti pica la mana, numa' adu repede ca am sa lesin de dezhidratare........dar nici una din ele nu starneste aceeasi reactie organica in mine, aia de “mah iti rup fashu', mortii ma-tii de cretin” ca si tipul ala inalt cu privire tampa si miscari teleghidate, care din pacate serveste la masa mea tot timpul in ultima vreme......sau poate doar sunt eu ghinionista si dau peste el mereu............cu meniul vine dupa 20 de min, si atunci zeflemitor, si asa cumva schiopatand cool pe piciorul drept..........daca ai agerimea sa stii deja ce vrei sa comanzi, si ii zici, isi rostogoleste ochii, fornaie, si se taraia la fel de incet spre bucatarie, caci e inca tanar si are tot timpul.........dupa care se aseaza la bar si brusc cuprins de o vioiciune care te lasa si pe tine fara glas, incepe sa flirteze cu chelneritele, vorbind insufletit si gesticuland, in total contrast cu atitudinea de “ sunt spalat pe creier, am o baterie mica in fund care ma poarta spre mese, nu inteleg ce vreti de la mine si practic nici nu ma intereseaza, ziceti repede ce serviti ca am o treaba si ma retineti” de dinainte

[recunosc ca desi de multe ori am avut impulsul de a ma lua de gat cu el, m-am oprit pentru ca pare exact genul ala care il vezi pe Discovery filmat cu camera ascunsa cum isi face laba in ciorba ta]

Si iata si momentul cel mai frustrant al aventurii culinare care a ajuns sa fie Roland Garros, cand bucatareasa ( sarumana doamna, mai aveti bame?) suna din clopotel si pune pe tejghea farfuria cu comanda ta.......si o vezi acolo, aburinda, esti tot cu gura apa si narile frematand, e doar la o intindere de mana de tine, dar bunul simt te indeamna sa il astepti pe mortul-viu sa vina sa iti aduca amarata de mancare, dar mortul, acum mai viu ca niciodata, inghesuie o chelnerita in spatele barului, o inghesuie de o bucata buna de vreme si nu da semne ca ar vrea sa se opreasca in urmatoarele 20 de minute, si o dai in ma-sa si de servire si de tot, te ridici si iti iei singur farfuria, ti-o aduci la masa si iti urezi si pofta buna, numai ca sa iti dai seama ca imbecilul nu ti-a adus nici macar tacamurile, nu mai vorbim de oliviera sau paine. Asa ca te duci la bar, in timp ce mancarea incepe deja sa ti se sleiasca in farfurie si tusesti usor jenat sa le atragi atentia porumbeilor, si mortul-viu se uita spre tine si brusc vezi cum viata i se scurge din priviri, si te intreaba pe tonul ala sedat ce doresti, usor enervat as zice ca i-ai intrerupt ritualul de imperechere.


Vreau sa zic si lucruri bune. Ciorba de pui cu legume, dreasa cu smantana e dumnezeiasca, si e printre putinele motive care ma fac sa ma mai intorc in Roland Garros. Merele coapte cu inghetata, din nou, nota 10. Fripturile sunt generoase, pestele e bun, cafeaua e Lavazza, combinatiile de sosuri si garnituri iti fura mintile, preturi peste medie....

Si iata al doilea moment de frustrare cand iti vine sa pui mana pe mitraliera si sa procedezi ca in scolile americane.....toaletele!

Trebuie sa recunosc ca sunt umblata......umblata prin multe toalete...de la oras, de la tara, din metropole, din apartamente.....mai rele, mai bune.....dar de cand mama m-a facut, si de cand natura m-a pus in situatia de a folosi toalete, nu am vazut ceva mai inspaimantator decat toaletele din Roland Garros. Nu a fost tot timpul asa. Erau vremuri cand aratau ca niste toalete normale, aveau zile mai bune si zile mai proaste.

Acum, sunt convinsa ca haznaua din gara Mizil arata mai elegant si e mai ingrijita.

Nu vreau sa stric o recenzie culinara cu amanunte scabroase, dar daca trebuie sa folositi toaleta din Roland, tineti minte urmatoarele sfaturi: mergeti intotdeauna inainte de a manca si nu dupa ( nu stiu daca un stomac plin ar avea acelasi nivel de toleranta la mirosurile pestilentiale); luati o mana zdravana de servetele de pe masa, caci hartie igienica nu exista niciodata si banuiesc ca nu va tenteaza sa incepeti sa scrieti poezii pe peretii baii; intotdeauna suflecati-va blugii sau pantalonii, apa are constant 1 -2 cm pe jos; sa nu va asteptati sa gasiti un sapun, exista doar un aparat care scuipa o spuma dubioasa cu care probabil va murdariti mai tare si in nici un caz nu va curatati.

Practic, ce vreau sa zic e ca mai bine va tineti pana acasa....Sincer!!!!!


Dar cum spuneam......sunt zile cand amantul meu ma trateaza ca pe o printesa! Servirea e prompta, mancarea delicioasa si traznita, atmosfera are un “vibe” de zile mari, nici urma de mortul viu si daca as avea curaj sa intru in toalete sunt sigura ca as descoperi ca tocmai au fost pe acolo cei de la vidanjare.

( ma rog, asta in rarele ocazii cand chiar poti merge si manca in voie, simtindu-te bine, caci mai nou daca ai facut 15 ani si nu iti serbezi ziua cu clasa la Roland Garros, nu existi, si atunci ptr muritorii de rand nu e disponibila decat pizza, sau nici aia, nu e disponibil nimic......cumetrii, paranghelii, botezuri......mai o lautareasca, mai niste socrii, fosti securisti dupa cum arata, care se imbata si vorbesc tare, sunt rare ocaziile sa iti mai tihneasca....)

Nah ca nu m-am abtinut si am mai zis o rautate, chiar cand ma pregateam sa inchei pe o nota optimista.
Si daca indurati cele de mai sus, tot se merita sa mergeti.Poate fi o experienta culinara deosebita ( din toate punctele de vedere, hihihih!!!!)

Iubite, in genunchi ma-ntorc la tine!!!!!!!